Alexandru Lapusneanul - Costache Negruzzi [Tema și viziune]

În perioada pașoptistă, cuprinsă între anii 1830 și 1860, a avut loc o redeșteptare națională, poporul dorindu-și unire culturală, teritorială și lingvistică, dar și emancipare socială. În plan european, anul 1848 stă sub semnul unei revoluții de orientare ideologică și literară, cu trăsături specifice unei epoci de avânt revoluționar. În Moldova, nevoia de schimbare se concretizează printr-o petiție a lui Vasile Alecsandri și printr-un program al lui Mihail Kogălniceanu. În Țara Românească, revoluția a luat formă prin Proclamația de la Islaz, care ulterior devine constituție, iar în Transilvania are loc în cadrul Adunării de la Blaj, avându-l în frunte pe Avram Iancu. Implicați în viața publică, majoritatea scriitorilor au ocupat funcții importante și au participat la Revoluția de la 1848. În această perioadă s-au înființat mai multe ziare: în anul 1829 au apărut ,,Curierul românesc”, al lui Ion Heliade Rădulescu, în Muntenia, și ,,Albina românească”, al lui Gheorghe Asachi, în Moldova. Sunt de amintit ,,Gazeta de Transilvania”, al lui George Barițiu și ,,Propășirea”, al lui Vasile Alecsandri.

Revista ,,Dacia literară” a apărut în anul 1840, iar în primul ei număr, Mihail Kogălniceanu publică un articol-program intitulat ,,Introducție”, considerat manifestul romantismului românesc. Ideile principale susținute sunt existența unei critici obiective, unitatea unei limbi și a unei literaturi pentru toți românii și respingerea imitațiilor și a traducerilor lipsite de valoare (,,Gustul original, însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi”). G. Călinescu a afirmat că ,, «Dacia literară» este întâia revistă de literatură organizată”.

În literatura pașoptistă coexistă romantismul, clasicismul și realismul incipient, care sunt asimilate simultan. Specia literară fundamentală care se impune este nuvela istorică, o scriere ce aparține genului epic, în proză, în care se prezintă un personaj central, care trece printr-o puternică metamorfoză existențială. În aceasta, accentul cade pe dezvăluirea treptată a conflictului interior și a transformărilor prin care trece personajul în lupta cu sine și cu ceilalți. În această perioadă, literatura este înțeleasă ca mijloc de promovare a noilor valori.

Opera ,,Alexandru Lăpușneanul”, scrisă de Costache Negruzzi, a fost publicată în primul număr al revistei ,,Dacia literară” ca o ilustrare a direcțiilor impuse de Mihail Kogălniceanu, mentor al mișcării romantice. Textul este de inspirație istorică. Autorul pornește de la ,,Letopisețul Țării Moldovei”, cronică a lui Grigore Ureche și de la scrierea ,,O samă de cuvinte”, a lui Ion Neculce.

Apasa aici si descarca aplicatia cu toate eseurile pentru bac, precum si peste 500 de intrebari in quiz-uri. De asemenea, ai si eseurile in format audio, pentru a le putea asculta in drum spre scoala, total gratuit!

Totuși, Costache Negruzzi creează un univers imaginar, transfigurând realitatea și exagerând dimensiunea cruzimii personajului principal. Astfel, intervin și inserțiile fictive ale autorului care nu au atestare documentară. De exemplu, boierul Stroici este un personaj cu o atitudine ireverențioasă față de domnitor care servește, de fapt, promovării ideologiei pașoptiste, liberale, în contextul revoluționar european. Acțiunea nuvelei urmărește a doua domnie a lui Lăpușneanul, măcinată de conflicte puternice între domnitor și boieri, care își doreau mai multă putere în stat. Totuși, prezentarea masacrului din capitolul al treilea și scena aranjării capetelor celor patruzeci și șapte de boieri sub formă de piramidă nu sunt menționate în izvoarele istorice. De asemenea, scena finală care ilustrează moartea domnitorului, se conformează principiului romantic al dramatismului, eroul fiind trădat și ucis de conspiratori. Evenimentele evocate nu coincid nici în acest context cu realitatea, ci sunt construite în manieră romantică. G. Călinescu susține că, dacă limba română ar fi fost una de circulație universală, nuvela lui Negruzzi ar fi fost celebră precum ,,Hamlet”.

Opera are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală – în Moldova, la jumătarea secolului al XVI-lea. Este evidențiată impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un domnitor crud, tiran.

Naratorul este omniscent, omniprezent, predominant obiectiv, intervenind totuși prin epitete de caracterizare (,,tiran”, ,,mișelul boier”). Narațiunea la persoana a III-a amintește prin obiectivitate și concizie de relatarea cronicarilor. Se remarcă sobrietatea, dar și echilibrul între termenii arhaici și neologici, însoțit de frecvența timpului gerunziu. De asemenea, sunt prezente regionalisme, utilizate pentru evidențierea unui spațiu concret (,,șepte’’).

Narațiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative, textul având astfel o structură echilibrată, care ține de clasicism, fiind alcătuit din patru capitole în care acțiunea se desfășoară către un final previzibil. Acestea poartă câte un motto cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale personajelor: primul este ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...” ( reprezintă răspunsul dat de Lăpușneanul soliei de boieri care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit pentru că ,,norodul” nu îl vrea), al doilea este ,,Ai să dai samă, Doamnă!” ( face trimitere la avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxandra, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului său), al treilea este ,,Capul lui Moțoc vrem...” ( evidențiază cererea vindicativă a norodului care găsește în Moțoc vinovatul pentru toate problemele sale), iar al patrulea este ,,De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...” ( reprezintă amenințarea rostită de Lăpușneanul care, bolnav fiind, fusese călugărit potrivit obiceiului vremii, pierzând astfel puterea domnească).

Elementele de cronotop sunt clar precizate și conferă verosimilitate narațiunii, acțiunea desfășurându-se în secolul al XVI-lea, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul, în Moldova, iar în ultimul capitol în cetatea de dincolo de Nistru, la Hotin.

Personajele sunt ilustrate prin intermediul antitezei, procedeu specific romantismului. Alexandru Lăpușneanul reprezintă tipul tiranului, prezentat în evoluție pe parcursul celor patru capitole. Caracterizarea fizică trece în plan secund; există doar câteva notații legate de vestimentația sa de la slujba de duminică și de expresia chipului său la vederea piramidei. Predomină mijloacele de caracterizare indirectă; în acest sens, un rol foarte important îl are dialogul. În confruntarea cu boierii, protagonistul este ironic și nu se lasă intimidat. În relația cu doamna Rucsanda, este fie curtenitor, după ritualul medieval, fie acționează cu o totală lipsă de autocontrol, jignind-o. Față de trădătorul Moțoc, Lăpușneanul se arată necruțător și disimulat, relevantă în acest sens fiind scena în care domnitorul întoarce norodul împotriva boierului, atribuindu-i astfel statutul de vinovat pentru toate problemele oamenilor. Două trăsături care îl impun ca personaj în literatura română sunt impulsivitatea, evidențiată de secvența de final în care Lăpușneanul își amenință propria familie, intuind că nu mai are autoritatea de altădată, și sadismul, pus în lumină de episodul așezării capetelor celor patruzeci și șapte de boieri sub forma unei piramide, ambele fiind exagerate. Acesta are ,,capacitatea de a ne surprinde, într-un mod convingător” și este considerat singurul personaj complex al operei, restul fiind ,,construite în jurul unei singure idei sau calități’’( E.M. Forster ).

În opoziție, doamna Rucsanda reprezintă tipul angelic, modelul din realitate având origini nobile (fiica lui Petru Rareș). Se dovedește sensibilă, milostivă, dar și ușor influențabilă, gestul din final la care recurge pentru a-și salva copilul fiind surprinzător. Aceasta se plasează armonios în viața Evului Mediu, o epocă în care femeile sunt private de anumite drepturi, în favoarea bărbaților. Astfel, întruchipează un caracter slab care pune în lumină, prin contrast, puterea și voința domnitorului.

Boierii reprezintă anumite tipologii, care se vor regăsi ulterior în scrierile realiste. Veveriță este bătrân, patriot, conservator, Moțoc este trădătorul intrigant, iar Spancioc și Stroici devin nume de referință pentru literatura română, fiind boieri tineri, cu viziuni liberale. Este interesantă existența unui personaj colectiv, mulțimea, surprinsă în manifestări tipice, cu atenție la detaliile psihologice, element inovator. Negruzzi deschide astfel, calea către observarea realistă, inclusiv prin surprinderea psihologiei mulțimii.

În nuvela ,,Alexandru Lăpușneanul’’ se întâlnește o spectaculoasă interferență între romantism, realism și clasicism, fiind o adevărată capodoperă, comparabilă cu multe opere din literatura universală. ,,Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, de cuvinte memorabile, de observație psihologică și sociologică acută, de atitudini romantice și intuiție realistă’’ (G.Călinescu). Orientarea scriitorilor pașoptiști spre istorie, natură și folclor, împreună cu promovarea unei literaturi originale și a unificării limbii române vor duce la perioade culturale cu o dezvoltare fără precendent.