Moara cu noroc - Ioan Slavici

Realismul este un curent literar apărut, în plan european, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Apariția acestuia este favorizată de contextul social-politic (revoluția industrială, consolidarea burgheziei, dezvoltarea presei) și de avântul deosebit al științei. Este un curent polemic, apărut ca reacție la romantism, respingând idealizarea, fantezia și subiectivismul excesiv al acestuia.

Printre reprezentanții realismului în literatura europeană se numără Balzac, Stendhal, Flaubert și Dostoievski. În spațiul românesc, scrierile realiste s-au concretizat întâia oară la Nicolae Filimon, urmându-i mari clasici precum Ioan Slavici și I.L.Caragiale. Curentul a avut parte de o dezvoltare amplă și în perioada interbelică, prin Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, cu operele lui Marin Preda.

Ioan Slavici s-a remarcat prin nuvela realistă, specie a genului epic, în proză, în care este prezentat un personaj principal care trece printr-o puternică metamorfoză existențială, iar acțiunea se concentrează asupra evoluției acestuia în relația cu sine și cu cei din jur. Slavici este scriitorul care dezvăluie complexitatea sufletului uman, dilemele morale, incertitudinile și zbuciumul dramatic ale acestuia. Opera sa reprezintă ,,un semn de marturizare în arta povestirii [...] prin forța epică a lumii lui, ce dă impresia de masivitate’’ ( E.Todoran ). De asemenea, meritul lui este de a fi arătat că valorile morale sunt puternic afectate de tentația malefică a banului și a înavuțirii peste noapte. M. Florian afirma în ,,Arta de a suferi’’ faptul că ,,magia banului, magnetismul aurului, superstiția averii sunt poate cel mai răspândit motiv al zadarnic frământatei noastre vieți’’, accentuând ideea degradării umane sub influența lucrurilor materiale.

Apasa aici si descarca aplicatia cu toate eseurile pentru bac, precum si peste 500 de intrebari in quiz-uri. De asemenea, ai si eseurile in format audio, pentru a le putea asculta in drum spre scoala, total gratuit!

Nuvela ,,Moara cu noroc’’, scrisă de Ioan Slavici, a fost tradusă de Mite Kremnitz în limba germană, direct după manuscris și a fost publicată în anul 1881 în revista ,,Deutsche Revue’’. În limba română, aceasta este inclusă în volumul de debut al scriitorului intitulat ,,Novele din popor’’. În perioada scrierii acestei opere, Slavici lucrează la o monografie despre românii din Transilvania, ceea ce îi permite să cunoască în detaliu aspecte ale vieții sociale din regiune.

Tema susține caracterul realist al operei, oglindind viața socială, dar și pe cel psihologic, fiind surprinse efectele nefaste și dezumanizate ale dorinței de înavuție, în contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din punct de vedere social, aceasta prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul, pentru realizarea acestui lucru bărbatul confruntându-se cu personajul antagonist Lică Sămădăul. Goana după avere zdruncină tihna sufletească și duce la pierzanie, de unde perspectiva moralizatoare: consecințele dramatice ale setei de bani. Psihologic, Ghiță este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână om cinstit sau să se îmbogățească alături de Lică. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de natură socială, confruntându-se două lumi cu mentalități diferite, morală, fiind prezentă o luptă între bine și rău, și psihologică.

Titlul nuvelei este ironic, ,,Moara cu noroc’’ denumind de fapt un loc ,,care aduce nenorocirea’’ , pentru că ușurința cu care sunt câștigați bani ascunde abateri etice grave – nelegiuirea și crima. Moara este simbol pentru ciclicitate, sugerându-se astfel faptul că omul a fost întotdeauna dominat de dorința de avuție, problematica abordată fiind, așadar, una general valabilă omenirii.

Opera este alătuită din 17 capitole, iar acțiunea este plasată în secolul al XIX-lea, perioadă în care în satul transilvănean apar primele influențe capitaliste. Indicii temporali folosiți sunt de natură religioasă: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Săptămâna Luminată, Paștele sau denumesc zilele săptămânii, iar locul desfășurării acțiunii este redus la spațiul din Câmpia Aradului, fie în cărciuma de la Moara cu noroc, așezată într-o zonă pustie, fie la Ineu sau la Oradea Mare.

Se observă tendința de obiectivare a perspectivei narative și impersonalitatea, relatarea fiind la persoana a III-a. Personajele sunt lăsate să-și dezvăluie trăsăturile în momente de maximă tensiune, fiind consemnate gesturile și limbajul lor. Intervine, de asemenea, tehnica punctului de vedere prin spusele bătrânei, care oferă simetrie textului. Femeia este un personaj episodic, care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Replicile sale sunt privitoare la sensul fericirii și la forța destinului, cuvintele rostite de aceasta fiind premonitorii (,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit’’ – în prolog și ,,Simțeam eu că n-are să fie bine. Dar așa le-a fost data’’ – în epilog).

Talentul scriitorului constă în analiza psihologică a personajelor, a căror prăbușire nu se produce brusc. Criza morală are o traiectorie sinuoasă, căci persoanejele lui Slavici nu sunt schematice, simple, ci indivizi cu o bogată viață interioară, cu trăiri profunde morale și afective. G. Călinescu a observat că protagoniștii operei au ,,acel amestec de bine și rău, ce se află în oamenii adevărați’’.

Ghiță, personajul principal al nuvelei, este surprins în mai multe ipostaze care evidențiază transformarea sa morală. Inițial, acesta este un cizmar sărac, dar onest, care se dovedește a fi curajos și autoritar. Ulterior, bărbatul devine un cârciumar prosper, fiind ospitalier, comunicativ, harnic și afectuos. La scurt timp de la sosirea lui la han, drumeții ,,nu mai ziceau că o să facă popas la Moara cu noroc, ci că se vor opri la Ghiță’’.

Viața, forța lăuntrică a lui Ghiță se năruie treptat sub fascinația malefică a lui Lică Sămădăul. În consecință, acesta se înstrăinează tot mai mult de soție și de copii, trăind într-o tensiune și nesiguranță permanentă (,,-Ce ai, Ghiță? Strigă nevasta cuprinsă de îngrijorare. - Ce am? Răspunse cu amărăciune.[...] îmi fac gânduri rele despre ziua de mâine și aceste gânduri nu-mi lasă tigna să mă bucur de ziua de astăzi – și cât vom sta aici nu voi mai scăpa de nevoia aceasta.’’).

Patima banului a ruinat iubirea, care cu ani în urmă înflorise pur în sufletul lui. Sentimentul înstrăinării alternează, așadar, cu remușcările și obsesia culpabilității. În ceea ce privește prăbușirea morală a eroului, scena procesului este decisivă. El devine nu numai victima lăcomiei, ci și învinsul unui destin tragic. Banii i-au pervertit sufletul și l-au îndemnat către calea ticăloșiei. Puterea demonică a lucrurilor materiale ce îl domină pe Ghiță este impresionantă chiar și pentru Lică (,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din tine om vinovat’’). Cârciumarul este un om orgolios, găsind în Sămădău un rival în fața căruia trebuie să demonstreze permanent ceva - ,,Te crezi mai tare decât mine? Să vedem. Te duc la spânzurătoare, chiar de-ar trebui să merg și eu cu tine de gât.’’.

Relația dintre Ghiță și Ana se deteriorează până în punctul în care femeia este dispusă să îl înșele pe acesta cu Lică, fiind relevantă scena în care aceasta își denigrează soțul în fața dușmanului său (,,Tu ești om Lică, iară Ghiță nu e decât o muiere îmbăcată în haine bărbătești, ba chiar mai rău de atât.’’). Această înfruntare de voințe dintre cei doi bărbați va sfârși prin hotărârea lui Ghiță de a-i aduce lui Pintea dovezile vinovăției Sămădăului. Decizia finală a protagonistului este aceea de a se situa de partea legii. Ghiță încetează astfel să penduleze între viața de familie cu tot mai multe probleme de comunicare și rivalitatea cu un infractor, acționând cu fermitate. Ultimele scene sunt de un intens dramatism. Personajele centrale vor plăti cu prețul vieții pentru nerespectarea normelor etice. Nuvela are un final moralizator, fiindcă ,,sancționarea drastică a protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite’’(Pompiliu Marcea).

Ghiță este un personaj comparabil cu Ion, din romanul cu același nume, scris de Liviu Rebreanu, cei doi dorindu-și o situație materială bună. De asemenea, aceștia se aseamănă prin căsniciile lor, în care lipsa de comunicare și neîncrederea s-au impus, dar și prin destinul lor tragic, ambii bărbați găsindu-și finalul. Totuși, Ion a ales să situeze nevoia de avere mai presus de orice, fără a fi influențat negativ de cineva, în timp ce Ghiță a fost ispitit să încalce normele etice în favoarea foloaselor materiale de către Lică Sămădăul.

Tema banului este, așadar, una dominantă în scrierile lui Ioan Slavici, iar între marii clasici, acesta rămâne creatorul nuvelei realist-psihologice. ,,Moara cu noroc’’ este o capodoperă nu numai prin complexitatea personajului principal, ci și prin observația socială pe care se construiește imaginea unei lumi de la sfârșitul veacului al XIX-lea. Slavici este ,,înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepție; problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toată finețea unui cunoscător al naturii omenești. Fiecare din chipurile care trăiesc în novelele sale este nu numai copiat de pe ulițele împodobite cu arbori ale satului, nu seamănă în exterior cu țăranul român, în port și în vorbă, ci cu fondul sufletesc al poporului; gândesc și simt ca el.’’(M. Eminescu).